top of page

Rebazarea / căptușirea protezelor dentare acrilice


Când este indicată căptușirea protezelor?


Rebazarea/ căptușirea protezelor acrilice ar putea fi o soluție atunci când protezele vi se par largi, nu mai ”stau” în gură ca la început, basculează, sunteți nevoiți sa le încărcați cu mult adeziv pentru proteze astfel încât să puteți socializa/mânca.


De ce devine proteza "largă”?

După extracții, maxilarele sunt într-o continuă remodelare. Osul alveolar (cel în care au stat dinții naturali) se pierde în timp. Proteza rămâne astfel ”largă”, mai ales dacă aceasta a fost realizată imediat postextracțional.


Cum se face căptușirea protezei?

În cabinetul nostru realizăm căptușiri din acrilat dur (același material din care este confecționată și proteza).

Pentru aceasta vom lua o amprentă în proteză dumneavoastră cu un material de amprenta elastic și fidel. Pe baza acestei amprente tehnicianul dentar va realiza un model și va căptuși proteza. Astfel, exteriorul protezei rămâne același iar interiorul este mulat pe forma gingiilor din momentul amprentării.


Cât costă?

Tariful pentru realizarea căptușirii unei proteze acrilice totale sau subtotale este de 300 lei.



Comments


Postări recente
Arhivă
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page